„DOBROGEA - cheia de boltă”

Consumatorul tulcean de presă nu mai are nevoie de recomandări referitoare la gazetarul Dan Arhire. Pofta de istorie a aceluiaşi Dan Arhire, însă, a fost cunoscută până de curând doar de apropiaţii săi.
Muncit cu constanţă de necazul că Dobrogea care i-a devenit, din 1988, domiciliu stabil, nu-şi promovează cu voce tare istoria de după Revenire, precum un elev care ştie, dar care tace nu se ştie de ce, Arhire a îndrăznit să-şi asume o carte *.
„DOBROGEA - cheia de boltă” e un dublu produs, nu doar unul gazetăresc, deşi autorul se dezice inexplicabil de vocaţia sa de istoric, prin urmare de consecinţele ştiinţifice ale albumului.

Cum singur autorul şi-a prezentat opera, publicaţia cuprinde 46 de imagini dintr-un exemplar necunoscut al albumelor lui Anatole Magrin, primul fotograf al Dobrogei, fotografii care sunt însoţite de texte referitoare la aceleaşi subiecte, preluate din „Biblia Dobrogei”, acea preţioasă lucrare a lui M. D. Ionescu, intitulată „Dobrogea în pragul veacului al XX-lea”. „Am considerat că această îngemănare a fotografiilor lui Magrin cu textele lui Ionescu poate reprezenta un demers fericit, folositor în înţelegerea Dobrogei, aşa cum era ea înainte de 14 Noiembrie 1878, băltind în atemporalitatea sfârşitului de imperiu, dar şi după alipirea la România, prinsă în frenezia clocotitoare începutului unei noi vieţi, cea europeană. Pe larg despre toate acestea în album, prin cumpărarea căruia veţi sprijini demersul nostru, graţie dragostei dumneavoastră pentru bătrâna noastră (subl. n.) Dobrogea şi pentru ţara aceasta ai cărei fii, mai mult sau mai puţin buni, toţi îi suntem”, precizează autorul.

„Cuvântul înainte” şi „Motivaţia” obligatorii sunt urmate de momente premergătoare intrării românilor în Dobrogea. Pe întinderea a două pagini, intitulate generic „Album de la Dobrudgea”, autorul justifică din nou magnetismul pe care provincia l-a exercitat asupră-i, prezentând două personaje despre a căror influenţă provincială s-a vorbit mai puţin (Ionescu şi Magrin - n.n.), „... intelectuali de înaltă ţinută, amândoi au trecut prin Dobrogea timpului lor cu ochii deschişi, lăsându-ne-o şi nouă în lucrări de excepţie”.
În mersul firesc al istoriei, principalele aşezări ale Dobrogei de după 1878 sunt descrise în
cuvintele epocii, conforme cu organizarea administrativă, ilustraţiile aducând acel necesar beneficiu al trecutului.
O secţiune aparte e destinată naţionalităţilor, începându-se cu românii şi continuând cu turcii, tătarii, ruşii şi bulgarii, paginile fiind îmbogăţite cu fotografii reprezentând etnici în costume populare.
Cine are măcar răbdare, dar sigur pasiune, va întoarce albu¬mul după toate caratele sale de carte preţioasă, deci rară.
În lăsăm pe autorul Dan Arhire să termine: „Doresc, în final, să vă mai reţin atenţia cu două frumoase coincidenţe legate de bătrâna noastră Dobroge. În 1396, după dezastrul armatelor creştine în faţa turcilor, de la Nicopole, un anume Friederich de Hohenzollern s-a salvat cu fuga de pe câmpul de bătălie, cu ajutorul lui Mircea cel Bătrân, ultimul domnitor român stăpânitor al Dobrogei, cel care, cu o navă proprie, avea să-l poarte pe Dunăre, prin Deltă şi să-l scoată în Marea Neagră, unde, la ancoră, aştepta flota veneţiană. Prin Bosfor, Egee şi Adriatică, el a ajuns pe coasta Dalmaţiei, de unde, prin Ungaria, a ajuns în Germania. Peste aproximativ 500 de ani, un anume Carol de Hohenzollern, după ce a intrat deghizat şi cu un paşaport fals în România, avea să devină primul domnitor al românilor după Mircea cel Bătrân, stăpânitor al Dobrogei! Dumnezeu are tot timpul din lume spre a face astfel de glume istorice! Dumnezeu, cel al cărui cuvânt ştim că a fost adus în actuala Românie, tot în Dobrogea, de Sfântul Apostol Andrei, întâiul chemat.
Ce se ştie mai puţin, de mai puţini români, este că şi Sfântul Apostol Filip, născut în acelaşi sat cu Sfântul Apostol Andrei, Betsaida, din nordul Ţării Sfinte, este menţionat de martirologii şi sinaxare că a predicat cuvântul Evangheliei aici, «convertind la credinţa creştină pe mulţi din locuitorii Sciţiei, rânduind pentru ei diaconi, preoţi şi episcopi, după care şi-a continuat lucrarea misionară în Asia Mică». Ca şi ziua de 14 Noiembrie, una dintre cele mai importante zile ale statului român, şi Sfântul Apostol Filip, ca încreştinător al lor, a cam fost uitat de noi, cei de astăzi. Şi, dac-am vrea, ne-ar fi uşor să ne aducem aminte, căci Sărbătoarea Sfântului Filip, printr-o coincidenţă, desigur, este fixată în calendarul creştin ortodox în acelaşi 14 Noiembrie!”.
După Dan Arhire, „cheia de boltă” numită Dobrogea e finalul unei construcţii multietnice şi multiculturale care va dura la nesfârşit, care nu-i a noastră, nu-i a dumneavoastră, ci a urmaşilor...
Sursa: Observator de Tulcea